Postări

Se afișează postări din aprilie, 2018
Imagine
Actorul Ilie Gheorghe a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit unor reprezentanţi ai Festivalului „Shakespeare” de la Craiova. Anunţul a fost făcut duminică de Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, înaintea spectacolului susţinut de Grigore Leşe în cadrul festivalului. "A trecut în lumea de dincolo unul dintre cei mai mari actori români, cel care a înnobilat timp de 50 de ani scena craioveană, domnul Ilie Gheorghe", a spus Boroghină. Actorul Ilie Gheorghe avea 77 de ani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu şi, în acelaşi an, a fost angajat la Teatrul Naţional Craiova. Ilie Gheorghe a jucat rolul lui Dumitru lui Nae în „Moromeţii” De asemenea, Ilie Gheorghe a avut roluri în filme precum „Moromeţii” (1985) în regia lui Stere Gulea şi „Undeva la Palilula” de Silviu Purcărete (2012). În 2004 a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu

FOTO | Brigitte Macron: ”Melania Trump nu poate să pună un picior în afara Casei Albe”

Imagine
Prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, a declarat că soția președintelui SUA, Melania Trump, este o prizonieră a Serviciului Secret și ascunde o personalitate puternică. Soția președintelui francez Emmanuel Macron a lăudat-o pe prima doamnă a Americii și a povestit despre partea amuzantă a Melaniei Trump, după o vizită de trei zile la Washington. Imaginiea prezentată de Melania (48 de ani) este o minciună, declară doamna Macron (65 de ani): ”Contrar, ea este într-adevăr amuzantă. Avem același tip de umor. Am râs mult împreună. Totul este interpretat și supra-interpretat, ea fiind cineva care are o personalitate puternică, dar face un efort să ascundă acest lucru”, a spus Birgitte Macron, transmite Daily Mail. Prima doamnă a Franței a arătat simapatie pentru viața restricționată pe care o duce Melania Trump la Casa Albă: ”Ea este mult mai costrânsă decât sunt eu. Melania nu poate face nimic. Securitatea este groaznică… Nu poate deschide nici măcar o fereastră la Casa Albă pent

Imagine cu Brigitte Sfăt de când avea 19 ani. Incredibil cum arăta soția lui Ilie Năstase fără operații estetice

Imagine
Imagine cu Brigitte Sfăt de când avea 19 ani. Bruneta le-a făcut o surpriză prietenilor virtuali și a postat o fotografie în care apare așa cum nu o știa nimeni. În partea stângă vedeta avea 19 ani, iar în partea dreapta este cea mai recentă poză cu ea, la 40 de ani. Brigitte Sfăt are 40 de ani, dar este una dintre cele mai sexy apariții din showbiz. Însă, puțini sunt cei care știu cum arăta soția fostului tenismen, pe vremea când avea 19 ani. Atunci, Brigitte nu știa ce înseamnă operații estetice. Imagine cu Brigitte Sfăt, de pe vremea când nu cunoștea celebritatea “19′ vs 40′! WHICH?”, a scris Brigitte Năstase pe contul de socializare. “Mereu superbă”, “Cât de tare”, “Erai foarte frumoasă și atunci”, i-au comentat prietenii virtuali. Recent, Brigitte Sfăt a făcut anunțul trist pe contul de socializare prin care susţine că orice sentiment de iubire pentru Ilie Năstase s-a stins. Astfel că, prietenii virtuali ai acesteia sunt convinși că în cele din urmă cei doi vor divorța.

Prima declarație a Innei după ce s-a spus că a spart casa unui actor turc. Adevărul despre relația lor

Imagine
Inna este în centrul unui scandal amoros. Despre artistă s-a spus că ar fi spart casa actorului turc Burak Ozcivit, cunoscut drept Kemal. Cântăreața Inna, care a refuzat cetățenia mexicană, este în centrul atenției din cauza unui presupus scandal amoros. Despre Inna, care a comentat pe marginea operațiilor estetice pe care și le-ar fi făcut, s-a zvonit că ar avea o idilă cu unul dintre cel mai cunoscuți și iubiți actori din Turcia, Burak Ozcivit. Burak Ozcivit și Inna au filmat împreună un spot publicitar, pentru un brand de șampon. la filmări, cei doi s-au apropiat foarte mult. Prietenia dintre Burak și Inna nu i-a picat deloc bine soției actorului turc, Fahriye Evcen, care i-ar fi interzis starului să se împrietenească cu Inna pe rețelele de socializare sau să-și împartă lik-uri unul altuia. Despre Burak și consoarta sa au apărut informații că mariajul lor nu ar fi tocmai pe roze. Implicată în acest scandal, Inna a făcut declarații, despre relația dintre ea și Burak Ozc

Moartea băiatului i-a împăcat pe soţii Ploieşteanu

Imagine
În ultimii trei ani a fost haos în familia lui Nelu Ploieşteanu (67 de ani), care a şi plecat de acasă după ce consoarta lui a aflat că are o amantă tinerică. Iată însă că, după necazurile cu fiul lor, Mihăiţă, care s-a stins din viaţă sâmbăta trecută, la doar 32 de ani, artistul a revenit în căminul conjugal şi a făcut pace cu Elena, femeia pe care a înşelat-o de nenumărate ori. ”Anii mei şi tinereţea/Uite-i, Doamne, cum se duc/, Nu-i păcat, Doamne, de mine/, Să vin de tânăr la tine”, aşa cânta odinioară Nelu Ploieşteanu. Ce durere poate fi mai mare pentru un părinte, decât să-i moară copilul?! Nelu Ploieşteanu şi-a înmormântat, joia trecută, băiatul, pe care l-a iubit ca pe ochii din cap şi căruia îi spunea ”bibeloul meu”. Pe chipul artistului se citea suferinţa. Nebărbierit, tras la faţă, din cauza nopţilor nedormite, şi cu lacrimi în ochi, artistul şi-a luat adio de la unicul său fiu, pentru care a muncit o viaţă, ca să îi poată asigura cele mai bune tratamente. Mihăiţă fusese d

Cadoul fabulos primit de Anamaria Prodan de la Ionela Prodan după Revoluție. “Mi-a cumpărat mama mașina lui Miss Ellie din Dallas”

Imagine
Anamaria Prodan a fost răsfățată ca o prințesă de mama ei, regretata interpretă de muzică populară Ionela Prodan. Anamaria Prodan a avut o relație cu totul specială cu mama sa, cântăreața de muzică populară Ionela Prodan, care a încetat din viață în data de 16 aprilie, la vârsta de 70 de ani, în urma unei boli cumplite la pancreas. După moartea mamei sale, Anamaria Prodan a fost distrusă de durere, iar în noaptea în care a înmormântat-o pe aceasta nu a pus geană pe geană până la ora cinci dimineața. De-a lungul vieții, Ionela Prodan și-a răsfățat din răsputeri fiica impresară. De altfel, într-un interviu pentru Adevărul, impresara dezvăluia ce cadou fabulos i-a făcut mama sa imediat după Revoluția din 1989. Aceasta i-a cumpărat atunci mașina celebrului personaj Miss Ellie din serialul de mare succes Dallas. “Pe mine m-a enervat toată copilăria că lumea prima dată se ducea la mama, nu la mine. Era normal, era Ionela Prodan… Eu am prins niște vremuri cu mama, Doamne… Țin minte că,

Cea mai fierbinte imagine cu Alina! Fosta Razboinica s-a fotografiat TOPLESS la plaja

Imagine
Alina, una dintre cele mai sexy foste concurente din echipa Razboinicilor, stie cum sa puna barbatii pe jar. Pe retelele de socializare a aparut o imagine cu ea in timp ce sta la plaja. In fotografie, Alina apare topless, intr-o pereche de bikini minusculi. Fosta Razboinica arata demential si adora sa innebuneasca barbatii cu imagini fierbinti.

Moartea misterioasă a lui Avicii. Părea fericit și sănătos cu o zi înainte să moară

Imagine
DJ-ul suedez Avicii a murit vineri seară la vârsta de 28 de ani și, deocamdată, moartea lui rămâne învăluită în mister. El se afla de câteva zile în vacanță, în Muscat, capitala Omanului, iar cu o zi înainte de moartea sa tragică a făcut o poză împreună cu prietenii. Avicii a fost dependent de alcool Imaginea îl înfățișează pe Avicii alături de doi prieteni, la bordul unui yacht. DJ-ul pare sănătos și fericit, iar în mână ține un pahar cu o băutură despre care nu se știe dacă este alcoolică sau nu. Dacă a consumat alcool, s-ar putea să fie vorba de o recădere. Tânărul s-a luptat cu o dependență de alcool, iar în 2013 mărturisea că a renunțat la băuturile alcoolice după ce a avut o pancreatită acută. El a fost operat de apendicită și i s-a scos și colecistul. Conform presei străine, pentru toate aceste probleme de sănătate ar fi fost de vină consumul de alcool. Până acum, s-au efectuat două autopsii în cazul lui Avicii și se pare că poliția din Oman are toate informațiile privin

Clipe grele pentru Andreea Bănică. “Toată viața voi regreta că nu pot să îți mulțumesc”

Imagine
Clipe grele pentru Andreea Bănică. Artista a postat pe contul de socializare o imagine cu mama ei din tinerețe. Femeia a murit în urmă cu câțiva ani, iar de atunci, artista a suferit foarte mult, că nu a avut-o aproape. „Mama! Zâmbetul, iubirea, sufletul frumos tu mi le-ai dăruit. Toată viața voi regreta că nu pot să îți mulțumesc pentru ceea ce sunt azi. Îmi lipsești enorm…” a fost mesajul emoționant postat de Andreea Bănică, pe pagina sa de Instagram. „Ești un om deosebit și o mamă minunată și cu siguranță mama ta este mândră de tine! , Păcat că nu mai e în viață. Își vedea și ea nepoțeii, pe Sofia și Noah.  Te veghează de acolo sus. Și e mândră de tine, cu siguranță”, au comentat fanii. Puţină lume ştie că într-un interval de doar doi ani Andreea Bănică şi-a pierdut ambii părinţi şi bunicul. Drama prin care a trecut artista a avut loc în perioada 2001-2003, atunci când aceasta era în componenţa trupei Exotic şi mai apoi a trupei Blondy. Tatăl Andreei a murit în urma unui a

Când a avut Dana Săvuică prima relație sexuală. “Într-o lume în care nici nu se maii poartă lucrul ăsta”

Imagine
Dana Săvuică pare o femeie lipsită de inhibiții, dar cu toate acestea a avut prima sa experiență sexuală cu bărbatul care avea să-i devină soț. Fostul model Dana Săvuică a dezvăluit, într-un interviu, la ce vârstă și-a pierdut virginitatea. Blonda a explicat că prima experiență sexuală a avut-o cu bărbatul care i-a devenit ulterior soț, Răzvan Stanciu, de care însă a divorțat în urmă cu câțiva ani. “Mi-am pierdut virginitatea la 19 ani, cu soțul meu. Sunt femeia unui singur bărbat într-o lume în care nici nu se mai poartă lucrul ăsta… Știu, sună așa demodat, sună că și cum aș avea o viață plictisitoare din punct de vedere sexual, dar viața a trecut foarte frumos, noi doi împreună ne-am făcut o viață foarte interesantă, chiar și prin certuri ne simțim atrași unul de altul”, mărturisea în urmă cu ceva timp Dana Savuică, care acum trăiește din plin viața de femeie divorțată.

Era atat de GRASA incat la nunta i-a PLESNIT rochia de mireasa. A slabit de rusine ca invitatii au ras de ea. Vezi cum arata acum!

Imagine
Lui Vicky Jennings, o tanara in varsta de 28 de ani din Marea Britanie, i-a crapat obrazul de rusine cand rochia de mireasa a plesnit pe ea la nunta. Femeia isi cumparase deja cea mai mare masura pe care a putut-o gasi, dar, cu toate astea, a patit rusinea chiar in ziua nuntii. A fost nevoie sa improvizeze ceva pe loc pentru a putea petrece mai departe la cel mai frumos eveniment din viata ei. Umilinta in fata oaspetilor, a marcat-o, insa, pe tanara mireasa. S-a hotarat sa slabeasca cu orice pret! Vicky a inlaturat mai intai din dieta sa toate produsele si alimentele nesatoase cum ar fi sucuri carbogazoase, dulciuri, carbohidrati, ciocolata sau mancarea de tip fast food. Cum rezultatele nu au intarziat sa apara, tanara si-a imbunatatit si mai mult stilul de viata facandu-si abonament la sala. Intr-un an de zile a reusit sa slabeasca 50 de kilograme, ajungand, astfel la silueta mult visata. "Problema la mine era ca nu mancam aproape niciodata mancare gatita. Ajunsesem intr-

Singurul fiu al lui Nelu Ploieşteanu a murit la 32 de ani! Era paralizat din copilărie din cauza unui vaccin

Imagine
Singurul fiu al cântăreţului Nelu Ploieşteanu, Mihăiţă a murit la vârsta de 32 de ani. Acesta era imobilizat la pat, fiind bolnav de tetrapareză spastică. Fiul de 32 de ani al lui Nelu Ploieşteanu era dependent de părinții săi. Mihăiţă a rămas imobilizat la pat în urma unui vaccin pe care l-a făcut în copilărie, conform Antena1. În fiecare zi, tânărul era nevoit să ia o mulţime de medicamente pentru a se menţine pe linia de plutire. La scurt timp după ce a fost vaccinat în copilărie, medicii le-au dat vestea cumplită părinţilor, spunându-le că singurul lor fiu nu se va recupera niciodată şi va avea nevoie de atenţie specială din partea lor pentru tot restul vieţii sale. Mama lui Mihăiţă a luptat ani la rând cu diagnosticul cumplit primit de fiul său, dar nu a arătat niciodată cât de mult suferea, declarând în repetate rânduri că doar moartea o va putea despărţi de fiul său iubit. "Mă dor şi mâinile şi mijlocul. Nu mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Nu vreau să-mi plângă ni

Care e singurul lucru pe care regina Marii Britanii îl detestă la Kate Middleton

Imagine
Despre relația pe care regina Elisabeta a II-a (90 ani) o are cu soția nepotului său William, Kate Middleton (34 ani), ducesa de Cambridge, s-au speculat multe lucruri în ultimii ani, mai ales ideea că cele două nu s-ar înțelege. Cu toate acestea, realitatea pare să fie alta… până la un punct. Recent, o sursă din cadrul administrației regale, a dezvăluit pentru revista americană Vanity Fair că regina nu suportă deloc pantofii cu platformă, pe care Kate i-ar purta uneori, datorită faptului că sunt foarte comozi. Mai mult decât atât, s-ar părea că regina Elisabeta a II-a le-ar fi interzis chiar tuturor femeilor din familie să mai poarte astfel de pantofi. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, paparazzi au surprins-o pe Kate purtând perechea ei preferată de pantofi negri cu platformă cu mai multe ocazii, majoritatea mai puțin oficiale, și mereu la ținute casual. Iată câteva exemple… De ce nu îi plac reginei Elisabeta a II-a pantofii cu platformă? Puțină lume știe că regina Mar

Care este singura maşină din lume în care nu a murit NIMENI în ACCIDENTE

Imagine
A fost supranumită "cea mai sigură mașină din lume", iar datele statistice confirmă această performanță. Volvo XC90 este singurul model din lume în care nu au fost înregistrate decese în caz de accident, după cum susține echipă de cercetare de la Thatcham Research, o companie specializată în domeniul siguranței vehiculelor, citată de AutoExpress. Primul model a fost lansat în 2002, iar datele statistice sunt colectate între anii 2004 și 2017. Cu toate acestea, cifrele arată că nici o persoană, pasager sau șofer, nu a decedat în urma unui accident în care să fi fost implicată mașina. SUV-ul Volvo a obținut cinci stele la testele Euro NCAP și se numără de mai mulți ani în topul celor mai sigure mașini din lume. Numai în Marea Britanie au fost vândute, din 2002 și până anul trecut, aproximativ 54.000 de modele. În România, un model Volvo XC 90 costa între 51.000 de euro și 124.000 de euro.

POMANĂ DE LUX pentru Ionela Prodan. Invitaţii au plecat cu o sacoşe uriaşe de la parastas. Ce au primit FOTO

Imagine
La scurt timp după funeraliile regretatei artiste, toți prietenii ei apropiați s-au îndreptat către un resturant de cinci stele unde a avut loc pomana. printre invitați a fost și cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu, care după ce s-a recules la masa dată de Anamaria Prodan a ieșit încărcată cu o sacoșă plină. Parastasul organizat de Anamaria Prodan în memoria mamei sale a costat-o scump pe celebra impresară, undeva la aproape 7.000 de euro. Meniul a fost însă unul de lux: invitații au mâncat somon la grătar, sushi și dulciuri făcute la comandă. Printre ei și cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu, considerată o prietenă foarte apropiată a Ionelei Prodan. Ea a fost printre primii care a plecat de la restaurant, însă nu cu mâna goală, ci cu o pungă bucșită. "Nu am apucat să mă uit în sacoșă", a declarat artista la ieșire. Noi am aflat însă că la pachet le-a fost dat colivă, cafea, o sticlă de vin și multe dulciuri. La fel a ieșit și Costin Mărculescu d

Această poză dezvăluie mai mult decât credeți și face ravagii pe Internet. Ce se întâmplă?

Imagine
O absolventă de facultate din Tennessee a provocat un scandal pe internet după ce a publicat pe o reţea de socializare o imagine controversată. În imagini, tânăra are pe tricou mesajul „Women for Trump”, iar la brâu un pistol. Imaginea a fost publicată după o serie de proteste masive în care participanţii au cerut un control mai strict asupra armelor de foc în America. În ciuda controverselor iscate de fotografie, Brenna Spencer, în vârstă de 22 de ani, a spus că nu are regrete şi că nu îi plac pozele „normale de absolvire”. O femeie chiar a alertat poliţia după ce a văzut pozele studentei. Se pare că fotografiile au fost făcute în faţa (şi posibil pe proprietatea) unui muzeu în care vizitatorii nu au voie să intre cu arme de foc. Alţii au susţinut-o pe Twitter pe Brenna şi au felicitat-o pentru că apără un drept constituţional, acela de a deţine armă. Spencer, care se pregăteşte să obţină licenţa în comunicare, a declarat că deţine mai multe arme şi că lucrează penttru o org

I-au facut o ecografie in a 20 a saptamana de sarcina si a descoperit ca e insarcinata cu tripleti si nu gemeni. Medicii i-au spus sa avorteze cel de-al treilea bebelus, insa femeia nu a vrut! Uite cum arata micutul la nastere

Imagine
Sammi Edes din Melbourne, Australia, in varsta de 29 de ani, a crezut initial ca e insarcinata cu gemeni. Insa, cand si-a facut o ecografie de rutina, medicii au descoperit ceva neasteptat. Nu le-a venit sa creada cand i-au facut ecografia la 20 de saptamani si au vazut inca o inimioara batand. Mamica singura nu era insarcinata cu gemeni pana la urma, ci cu tripleti. E uluitor cum nu s-a descoperit acest lucru mai devreme. La o analiza mai amanuntita, medicii au mai descoperit ca impart si aceeasi placenta. Medicii i-au recomandat lui Sammi sa avorteze cel de-al treile bebelus pentru ca i-ar fi pus in pericol pe toti pentru ca nu ar fi reusit sa se hraneasca toti din aceeasi placenta. I-au zis si ca e foarte riscant pentru ca unul sau doi nu vor mai avea sanse de supravietuire. Sammi a avut un soc, insa stia cu siguranta ca nu va vrea sa avorteze copilul pentru ca nu e in masura sa se joace de-a Dumnezeu si fiecare merita o sansa la viata. In saptamana a 30 a, cei trei baieti

Cum arată nepoata lui Ceaușescu la 21 de ani

Imagine
Alexandra Ceauşescu (21 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu. Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (69 de ani) are doi copii, pe Daniel (36 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (21 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

Ce bine a ales Udrea unde să se refugieze!

Imagine
Peisaje superbe, climă blândă, costuri scăzute de viaţă. Pe scurt, raiul pe pământ. Elena Udrea pare să fi ales perfect atunci când a descins în Costa Rica. Conform unui top realizat de Forumul Economic Mondial, republica din America Centrală este ţara ideală unde te poţi retrage la pensie. “Costa Rica este o ţară frumoasă şi prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o ţară foarte scumpă”, declara Elena Udrea pentru Antena 3, în luna februarie, atunci când a recunoscut şi că este însărcinată, şi că este plecată din ţară. Fostul ministru al turismului se poate felicita pentru alegerea făcută, mai ales că şi specialiştii în economie au numai lucruri bune de spus despre Costa Rica. ”Este ţara ideală pentru a te retrage la pensie. Clima este blândă, peisajele sunt superbe, rata criminalităţii este mică, iar sistemul de sănătate este bine pus la punct. Numai în anul 2015, 16.000 de străini au decis să se mute în Costa Rica”, conform unui studiu realizat de World Econom

De 30 de ani, nu a mai facut dus! Cum arata femeia care de la 5 ani a evitat apa cu orice pret. Cand vei auzi ce i s-a intamplat, cu siguranta nu o vei mai condamna

Imagine
Cat ai rezistat fara sa faci baie sau dus? O zi, o saptamana? Ce zici de 30 de ani? Exact atatia a ni a rezista Donna McMahon pana cand a reusit sa-si infranga frica de apa. Femeia in varsta de 35 de ani din Liverpool nu a mai pasit intr-o cada de dus din 1986 din cauza unui accident dintr-o vacanta pentrecuta pe cand avea cinci ani, lasand-o cu sechele din cauza apei. Terifiata de apa, femeia nu a mai vrut sa se spele timp de 30 de ani petrecand-si ore intregi incercand sa-si curete parul pe portiuni mici intr-o cadita cu apa putina. Dupa ce si-a petrecut 60 de minute facand terapie prin hipnoza, femeia s-a vindecat complet. "Timp de 30 de ani am facut baie in asa fel incat apa sa imi ajunga doar ppana la glezne, ma bucur ca acest capitol este incheiat pentru mine acum. Ma simt usurata ca pot avea o viata normala!"

A vrut să flirteze cu profesorul ca să primească o notă mai mare. Ce răspuns a primit

Imagine
Un profesor de  a făcut public schimbul de mesaje pe care l-a avut cu o elevă.  Aceasta îi dădea de înțeles că ar fi de acord cu o relație în schimbul unei note mari la teză. Evident, profesorul nu a fost de acord, dar s-a distrat un pic pe seama naivității fetei care credea că poate lua o notă mare prin flirt. La inceput i-a spus că are o idee îndrăzneață pe care ar vrea să o pună în practică, astfel că fata a început să spere la o notă bună nemeritată. Dar apoi profesorul i-a spus clar ca tot ce poate face pentru a obține ”măcar un 8” este să învețe. Nu știm daca mesajele sunt reale sau nu, dar dacă sunt, sperăm că părinții fetei chiar au aflat despre ele.

Vă vine să credeți că Aneta Stan are 74 de ani? Are un truc de la care nu se abate

Imagine
Emblema cântecului dobrogean, Aneta Stan, a impresionat mereu prin discreție, talent și rafinament. Este greu de recunoscut fără straiele populare, fără tocă și salba de bani de la gât, însă atunci când o întlnești în haine de stradă nu-ți mai poți lua ochii de la ea. Iar asta pentru că arată incredibil, iar pentru ea vârsta este o simplă cifră în buletin. Celebră pentru albume precum „Murfatlar de poamă rară”, „Flăcăii din Dobrogea” sau “Bădiţă, dragostea noastră!”, Aneta Stan este un model pentru multe doamne și domnișoare! Asta datorită eleganței sale, dar și a profesionalismului de care a dat dovadă o viață întreagă. Şi atunci când nu e pe scenă, doamna câtecului popular poate trece cu brio orice test al eleganţei. Şi fără să epateze, ci prin bun gust şi moderaţie. Click! îţi arată fotografii inedite cu artista, fără costum popular, fardată, coafată impecabil şi accesorizată ca la carte. Am sunat-o şi am întrebat-o care este secretul longevităţii, reţeta cu care arată atât de