De ce evită Andreea Bălan să arate chipul fetiței sale. Abia după doi ani s-a aflat

Andreea Bălan îi va serba ziua fetiței sale, Ella, pe data de 9 octombrie, atunci când micuța va împlini doi ani. Cu această ocazie, artista a promis că nu îi va mai ascunde chipul și, totodată, a explicat de ce a luat această decizie radicală până acum.

Andreea Bălan, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu George Burcea anul trecut, însă povestea lor de iubire a luat naștere în 2014, cei doi cunoscându-se la filmările unui videoclip de-al artistei. În urmă cu doi ani au devenit părinții unei fetițe, însă de fiecare dată când Andreea a postat o imagine cu micuța pe rețelele de socializare, aceasta i-a ascuns chipul, astfel că până astăzi fanii nu știu cum arată Ella: „Urmează să o arăt. Nu am vrut, doi ani, să o arăt, pentru că eu cred foarte mult în energii și că oamenii emit niște gânduri negative, gânduri care pot ajunge la interlocutor și se pot materializa. Eu cred foarte mult în legea de atracție și cred că ceea ce tu gândești ar putea să ți se îndeplinească, dacă îți dorești cu adevărat și, inevitabil, și gândurile negative au aceeași traiectorie. Atunci, am zis să-mi protejez copilul, o perioadă, de părerile oamenilor, pentru că toți oamenii își dau cu părerea și n-am vrut asta”, – a dezvăluit Andreea Bălan

Andreea Bălan, alături de mama sa, bunica sa și de Ella

Totodată, Andreea Bălan a vorbit și despre cel de-al doilea copil pe care și-l dorește cu ardoare: „Când o să vină, o să vină. Nu mai am 20 de ani ca să vină imediat. Lucrăm în acest sens și vedem când o să se întâmple. Eu tot mamă de fetiță mă văd. George vrea băiat, ca să fie pereche”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Unde se află Roxana Dobre după ce ar fi fugit de acasă! Dezvăluiri halucinante

Ai asa ceva la baza unghiei, pe degete? Se numeste "lunula" si reprezinta un indiciu pretios despre sanatatea ta! Uite ce inseamna daca si a ta arata asa

Gestul impresionant facut de Nicoleta Guta pentru Denisa Manelista in fata a zeci de oameni. "Cat de nedreapta e viata. Vestea asta m-a dat peste cap" EXCLUSIV!