Ultima apariție a Stelei Popescu în public. Actrița a stârnit îngrijorarea celor din jur
Ultima apariție a Stelei Popescu în public înainte să moară a avut loc în cadrul unui eveniment organizat zilele trecute în Capitală, Gala Femeilor de Succes.
Actrița Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei care au iubit-o și au apreciat-o, mai ales că nimeni nu știa să fi suferit de vreo boală gravă.
La ultima apariție în public, starea de sănătate a Stelei Popescu nu era deloc bună. La un moment dat, când a urcat pe scenă pentru a-și primi premiul, la Gala Femeilor de Succes, actrița era incoerentă și a scăpat trofeul din mână. Atunci, organizatorii au decis să cheme un șofer pentru a o conduce acasă.
Ultima apariție a actriței în public a fost în urmă cu două zile, la Gala Femeilor de Succes
În urmă cu mai bine de o săptămână, actrița Stela Popescu a acordat un interviu pentru Libertatea. Doamna Teatrului și Filmului românesc, Stela Popescu era o prezență rară la evenimentele mondene. A făcut excepție, zilele trecute, la prezentarea de modă semnată de Liza Panait, un designer pe care l-a apreciat și ale cărui creații le-a purtat.
“Nu am pus pantaloni până pe la 30 de ani, nu îmi plăceau pantalonii, nu voiam pantaloni, acum numai pantaloni pun, deși am avut norocul să nu se deterioreze picioarele mele, arată bine, dar pantalonul este extrem de practic. Și atunci, îmi împart preferințele pe ce joc, unde joc, dar dacă plec la drum și eu plec foarte des, port mult pantaloni”, a declarat, pentru Libertatea, Stela Popescu.
Marea actriță Stela Popescu a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Artista a fost găsită moartă în holul casei în care locuia în Capitală.
„În jurul orei 15:32 s-a făcut un apel la SMURD. un echipaj s-a deplasat acasă la Stela Popescu. Aceasta a fost găsită decedată în curtea casei. decesul survenise de mai multe ore”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al SMURD București.

Comentarii
Trimiteți un comentariu