Scandal între Oana Zăvoranu și Loredana Chivu. S-a întâmplat în direct la tv. “Ești toxică”. Ce și-au reproșat cele două

Scandal între Oana Zăvoranu și Loredana Chivu. Totul a pornit, după ce bruneta a vorbit în cadrul emisiunii de la Antena 1, despre mai multe persoane din showbiz, care promovează greșit unele produse.

Loredana Chivu a intrat în direct prin telefon, pentru a-și susține punctul de vedere. „M-am dus la un salon de masaj și am plătit 6500 de lei. Domnișoara îmi zice „Dacă se poate, vine domnișoara Chivu și ne pune poză pe Instagram și se supără și apoi ne ceartă”. Adică, eu trebuie să aștept pe banii mei? Eu nu suport ipocrizia, dar cum ar fi să îți povestesc câte mii de euro am dat pe salopeta asta, iar apoi să mă dezbrace cineva (n.r. ca să dea hainele înapoi)? Tot ce promovoază acestea, sunt ieftinături”, a declarat Oana Zăvoranu la „Xtra Night Show”.

Loredana Chivu i-a dat imediat replica Oanei Zăvoranu

„Era o perioadă în care Oana mă întreba de unde mi-am cumpărat anumite haine. (…) Eu, spre deosebire de Oana, muncesc. Eu nu am promovat niciodată ceva ce am considerat că e greșit. Eu ofer aceste sfaturi. Cine vrea să le ia, bine. Cine nu, nu. Nu înțeleg de ce se pomenește tocmai numele meu. Ea are 40 de ani și eu am 28 de ani”, a spus Loredana Chivu. „Ești toxică”, i-a răspuns imediat Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu, care a fost căsătorită cu Pepe, și-a găsit liniștea alături de Alex Ashraf, cel cu care s-a cununat religios pe 9 septembrie, în mare secret. Cei doi au fost conduți la altar de omul de afaceri Silviu Prigoană și actuala sa nevastă, Mihaela. Loredana Chivu a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu fotbalistul Alex Necula, mai bine de cinci ani. Acesta a fost de altfel, primul ei iubit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni nu a văzut-o timp de 10 ani. Cum arată astăzi Adela Noriega, actrița din telenovela “Amor Real”

Asa arata azi mormantul Alinei Ciucu, fata omorata la metrou de Magdalena Serban! La doua luni de la tragedie, rudele si prietenii au grija ca de ochii din cap de locul de veci al tinerei FOTO EXCLUSIV

Fiica adoptivă a Stelei Popescu s-a mutat în conacul regretatei artiste