Interviu cu Stela Popescu: ”Confirmarea succesului la public îți dă încredere în tine”

O prezență încântatoare, doamna Stela Popescu m-a încarcat cu energie pozitivă în scurta întrevedere pe care am avut-o pentru a realiza acest interviu. O artistă desavârsită, surprinzătoare, deosebită!

Sunteți una dintre cele mai iubite actrițe din cinematografia si din teatrul românesc. Iubirea publicului va menține în formă? 

Sigur ca da. Eu consider ca încrederea si talentul marilor actori se dezvolta datorita succesului confirmat. În clipa în care simți ca publicul e cu tine ai curajul sa acționezi si sa te reînnoiesti. Faptul ca publicul ma iubeste ma determina ca atunci când intru pe scena sa nu-mi fie teama.

Dar emoționată?

Da, sunt întotdeauna emoționata. Am o grija, pentru ca trebuie sa iasa totul foarte bine. Cu cât esti mai cunoscut, cu atât ai ceva mai mult de pierdut. Ar fi tragic ca privitorii sa zica: “Nu mai e ce-a fost!”. E important ca ei sa spuna: “Tot ea e buna!” Confi rmarea succesului la public îți da încredere în tine.

Cât conteaza umorul în viața reală?

Conteaza în relațiile cu oamenii. Pentru ca ei se asteapta atunci când te întâlnesc sa fii un personaj intangibil. “E de pe scena…” si parca nu îndraznesc sa-ți vorbeasca. Daca, în schimb, te vad un om deschis, conteaza enorm. Ei se apropie si sunt fericiți ca esti un om normal, discuta cu tine si atunci simpatia lor creste si o transmit si celorlalți din jur. Iar sinceritatea se transmite si pe scena.

Mai primiți scrisori, acum, în era digitală?

Primeam scrisori, iar în prezent primesc mesaje, vorbe. Sunt persoane care ma opresc pe strada. Pe mine nu ma supara asta! M-am acomodat cu legatura deschisa cu publicul si asta îți ofera spectacolul de tip revista în mod special.

Folosiți Internetul?

Din păcate, nu. Sunt foarte ocupata si nici nu stiu sa îl folosesc. De fapt, nici n-am încercat, dar am cumparat tot ce îmi trebuie. Am laptop, tot!

Care credeți ca au fost marile dv. avantaje în fața publicului?

Îți spun ceva. Daca faci pe frumoasa, nu câstigi nimic. Când frumusețea nu este captusita de inteligența si talent, în actorie nu are nicio valoare. Trebuie sa dovedesti ca esti capabila si interesanta. Am jucat tot felul de roluri. Pe lânga Teatrul “Constantin Tanase”, am jucat 18 ani la Teatrul de Comedie. Înseamna foarte mult pentru public sa vada ca poți sa faci si asta, si cealalta. Si trebuie sa-i convingi pe oameni, nu numai asa de forma, ca altfel se uita imediat!

Ați simțit vreodata ca ați fost confundata cu personajele interpretate?

Da, uneori publicul te “lipeste” de ce vede, dar eu, jucând foarte variat, n-au avut timp sa ma asocieze. Desi, uite, am jucat “Presul” timp de 18 ani. Venea lumea pentru a nu stiu cât oara ca sa faca o burta de râs. Asta mi-au spus-o spectatorii. Dar eu, între timp, jucam pe frumoasa la televizor sau în “Pețitoarea”, în care eram femeie de lume. Oamenii nu prea aveau timp sa ma identifice. Dimpotriva, li se parea interesant. Dupa ce ma vedeau în “Pețitoarea”, ca femeia care arata bine, apaream în “Presul”, unde eram o servitoare de bloc, d’aia care îsi târsâie papucii. Stii, o plasatoare din sala mi-a spus odata ca a iesit o doamna de la balcon si a spus: “Nebuna e Stela asta!” (râde) Si mi-a facut placere!

Cum vă vedeți pe dv.?

Lumea spune că sunt frumoasa, dar eu nu ma vad frumoasa. De altfel, mama mea era cea mai cinstita. Era fenomenala. Ea nu m-a alintat, nu le avea cu pupaturile si sa-mi spuna: “Vai, fetița mea!” Niciodata! Zicea: “Fii-mea, frumoasa? Pe naiba, nu-i frumoasa deloc, e simpatica.” (râde) Înțelegi? M-a crescut într-o stare reala de modestie si eu am puterea sa ma vad cu adevarat. Îmi stiu defectele, stiu tot ce se în tâmpla cu mine. Sigur ca-mi face placere ca lumea ma lauda, dar nu-mi ia capul.

Vă întâlniți des cu nepoata dvs.?

Sigur, doar fiica si nepoata sunt ale mele. (râde) Stanca s-a mutat din România. A terminat Regie si Film, a facut si un curs de Scenaristica si a luat un Master. S-a casatorit în Germania cu baiatul unei prietene de-ale mele, un jucator de tenis, iar ea lucreaza acolo. În prezent face un scurtmetraj despre istoria orasului Nürnberg, unde locuieste. Din fericire, ea vine mereu în țara si vorbim la telefon tot timpul.

Cum vă relaxați?

Ei, ce spui, ca stau sa ma uit la televizor! Câteodata ma cert singura. As avea atâtea lucruri de facut, dar renunț tocmai pentru ca sunt foarte obosita. Ma asez în fotoliu si ma apuc sa butonez. Si vad filme cu actori mari. Îmi plac foarte mult filmele. Nu ma uit la orice. Cam asa îmi petrec tim pulliber.

Vă simțiți un om binecuvântat?

Da, un om norocos ma simt. Eu nu sunt foarte religioasa. Am trait într-o vreme în care parinții chiar se fereau sa te împinga spre asta pentru ca nu era voie si decât sa vorbesti la scoala sa spui cine stie ce, mai bine te fereau. Dar îmi fac rugaciunea si totdeauna rostesc o fraza: “Îți mulțumesc, Doamne, pentru ce mi-ai dat si ajuta-ma sa ajung sa ma bucur de toate”. Exista, cred eu, un drum al vieții pe care ți-l scrii, îl faci, dar parca și se hotaraste dinainte. Un soi de… destin, e cel mai bine spus!